Raluca Prună a transmis vineri că, începând cu 1 august, Administrația Națională a Penitenciarelor va avea un nou șef. Este vorba despre actualul director al Penitenciarului Iași, Marius Vulpe, cu o experiență de zece ani pe o funcție de conducere în acest domeniu.
„Luni, domnul director general al ANP, domnul Cătălin Bejan, m-a anunțat despre intenția domniei sale de a pleca la pensie cu data de 1 august. Mi-a spus că este o decizie pe care a luat-o într-un timp mai îndelungat, mi-a comunicat-o la începutul acestei săptămâni, astfel încât eu am decis să am această videoconferință cu tot sistemul penitenciar pentru a-i informa despre decizia pe care am luat-o.
Am decis să numesc, evident, un director interimar, este o decizie pe care nu aveam cum să nu o iau. Deci ANP-ul va avea un director interimar începând de la 1 august în persoana domnului Marius Vulpe, care actualmente este director la Penitenciarul Iași, din 2006″, a declarat ministrul Justiției.
Ministrul Justiției a precizat că îl cunoaște pe Vulpe din numeroasele vizite pe care le-a făcut în penitenciare și consideră că experiența managerială și siguranța pe post pe care le are îl vor ajuta să aplice măsurile necesare.
Raluca Prună a vorbit și despre măsurile referitoare la condițiile din penitenciare pe care urmează să le ia în viitor, precizând că își dorește mai întâi aplicarea unor măsuri de nivel administrativ care să îmbunătățească traiul oamenilor aflați în detenție.
„Intenția mea este ca până la măsurile legislative, să luăm niște măsuri administrative care să genereze un efect imediat. Nu este nevoie de măsuris legislative pentru a umbla la norma de hrană, pentru a-i asigura accesul la bunuri de consum uzual, pâine, apă, săpun. Deci umblăm la toate aceste chestiuni, astfel încât prin măsuri administrative să putem lua niște decizii în termen foarte scurt. Săptămâna viitoare vom lansa consultarea publică pentru a determina soluțiile potențiale”, a conchis Prună.